Organizarea Târgului de Crăciun din Ploiești stârnește controverse după ce grupul consilierilor locali PSD a semnalat public existența unor nereguli în procedurile administrative asumate de Primărie. Potrivit acestora, firma desemnată să organizeze evenimentul ar fi început montarea roții panoramice și a altor instalații fără a avea semnată o convenție valabilă de ocupare a domeniului public.
Social-democrații susțin că aceste lucrări s-ar fi desfășurat înainte de finalizarea documentației necesare, aspect pe care îl consideră o încălcare a regulilor privind utilizarea domeniului public. De asemenea, aceștia afirmă că avizul Comisiei nr. 2 ar fi condiționat de achitarea unor debite restante, iar documentele ar fi fost transmise abia astăzi către Comisia nr. 4, responsabilă cu urbanismul și circulația.
PSD Ploiești ridică trei întrebări privind eventualele responsabilități juridice: cine răspunde în cazul unui incident pe o suprafață ocupată fără titlu, cum se justifică lucrările fără o convenție valabilă și ce garanții există că municipalitatea își va recupera sumele datorate dacă acordul se semnează ulterior. Potrivit consilierilor PSD, aceste situații ar putea genera riscuri administrative, contravenționale sau patrimoniale pentru autoritatea locală, dacă se confirmă. Reprezentanții PSD cer Primăriei mai multă transparență, respectarea procedurilor și garanții că evenimentul se desfășoară în condiții legale și de siguranță.
Primăria Ploiești nu a transmis, până la acest moment, un punct de vedere oficial privind acuzațiile.
Comunicatul PSD Ploiești
