Consiliul Județean Prahova, “trambulină profesională” pentru modelul de la Modelu! Bineînțeles, din Călărași!

Consiliul Județean Prahova, “trambulină profesională” pentru modelul de la Modelu! Bineînțeles, din Călărași!

Comuna Modelu, din Călărași, pare un loc predestinat pentru Sabrina Ioana Dobre, fiica primarului liberal din localitate, Gheorghe Dobre (în foto, tatăl și fiica), om cu o importantă funcție în organizația județeană PNL Călărași.

Este frumoasă, ca un model, atrage toate privirile. Are cu ce! Absolventă de Drept, la 27 de ani a ajuns să fie angajată la Consiliul Județean Prahova, pe o funcție contractuală, chiar la cabinetul președintelui Iulian Dumitrescu, liberalul prahovean care a fost în trecut și senator de Călărași.

Angajarea Sabrinei Dobre, originară din Călărași, nu ar fi o problemă dacă în această perioadă sute de prahoveni nu ar tremura pentru locurile lor de muncă de la Consiliul Județean Prahova sau de la Direcția Județeană de Pază și Direcția de Întreținere Drumuri Județene.

Este însă o problemă de onestitate față de oamenii din instituția pe care o conduci. Unii dintre ei, ale căror posturi s-au evaporat într-o clipită din organigramă, aveau alte așteptări de la un președinte liberal care promitea că va aduce Prahova pe primul loc...

Iar Sabrina, după cum spun gurile rele, ar avea drumul ei bine stabilit. Pleacă de la CJ la un minister din Guvernul Orban, că doar nu ar rămâne aici, într-un loc nedemn de un Model!