Unul dintre puținele proiecte medicale finanțate din PNRR în județul Prahova este extinderea ambulatoriului Spitalului Orășenesc Vălenii de Munte. Primăria a lansat deja licitația pentru execuția lucrărilor, deschiderea ofertelor fiind programată pentru luna august.
Prin proiectul finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, se prevede ca noua clădire a ambulatoriului să aibă toate circuitele funcţionale specifice privind respectarea cerinţelor standardelor de calitate pentru unităţi sanitare. Extinderea va avea o structură funcţională cu trei cabinete, o sală de tratamente și un cabinet de imagistică, răspunzând astfel adresabilității în creştere a spitalului. Potrivit documentației procedurii de atribuire, prin noua structură, se vor asigura condiţiile necesare pentru efectuarea unei game noi de investigaţii, atât pentru bolnavii spitalizaţi, cât şi pentru cei nespitalizați. Clădirea, cu parter și o suprafață de aproape 300 de metri pătrați, va avea climatizare centrală, sistem centralizat de avertizare şi stingere incendii, sistem central de monitorizare video spaţii comune, precum şi acces controlat în spaţiile specifice.
Valoarea totală estimată a execuției lucrărilor este de 3.148.533 de lei fără TVA.
Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte deservește aproximativ 12.000 de locuitori. Este de remarcat că piatra de temelie a spitalului a fost pusă în anul 1938, în prezența profesorului Nicolae Iorga, a generalului dr. N. Marinescu, ministru al Sănătății și a P.S. Episcop N. Colan, ministrul Cultelor.
În prezent, unitatea medicală beneficiază de un număr de 120 paturi, având personal bine pregătit pe fiecare specialitate din structura spitalului, aparatura medicală și reprezintă un filtru către spitalele din Ploiești.