Un centru dedicat copiilor cu autism și cu alte afecțiuni din acest spectru a fost deschis în Ploiești. Centrul terapeutic ”Beautiful Mind Home” a fost fondat de Cristina Geană, psihoterapeut si psiholog clinician, specializată în terapia și recuperarea copiilor cu autism și consultant ABA. ”Am deschis în Ploiești ”Centrul terapeutic Beautiful Mind Home”, dedicat terapiei în grup cu copiii de peste 8 ani și adolescenții cu autism și alte tulburări de dezvoltare/sindroame genetice. Centrul oferă o nouă perspectivă asupra tratamentului acestor afecțiuni și se concentrează pe terapia în grupuri, oferind copiilor și adolescenților un mediu sigur și încurajator pentru a dezvolta abilități de viață independentă. Copiii vor putea sta în centru între 2 și 6 ore pe zi. Programul este stabilit de comun acord cu familia, în funcție de nevoile individuale ale copilului și disponibilitatea în centru. În plus, în luna aprilie, centrul oferă o reducere la toate serviciile oferite. Activitățile sunt programate pe ore, astfel încât fiecare copil să primească terapia și suportul adecvat pentru dezvoltarea abilităților necesare, printre care amintim pregătirea micului dejun, activități cognitive, sport și activități senzoriale, curățenia casei și altele. Centrul terapeutic Beautiful Mind Home se concentrează pe obținerea abilităților de viață independentă, oferind suport pentru copiii și adolescenții cu autism și alte tulburări de dezvoltare/sindroame genetice. De multe ori, persoanele cu autism au dificultăți de motricitate fină, ceea ce face dificilă însușirea obiceiurilor de igienă personală și curățenia casei, iar tulburările senzoriale pot face funcționarea zilnică dificilă. Centrul Beautiful Mind Home oferă abordări personalizate, atenție la detalii și suport dedicat, pentru a asigura copiilor și adolescenților posibilitatea de a atinge independența și a dezvolta abilitățile de care au nevoie”, se arată într-un comunicat de presă al centrului terapeutic.