Pompierii prahoveni intervin, sâmbătă, la prânz, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism în comuna Gherghița, la ieșirea de pe autostrada A3.
"Intervin pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Balta Doamnei cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Incendiul se manifestă la un autoturism, generalizat, ocupanții acestuia reușind să se autoevacueze la timp. Nu sunt înregistrate victime.
Incendiul este localizat, pompierii lucrează pentru lichidare", informează ISU Prahova.