O adolescentă de 14 ani, din Ploiești, s-a aruncat de la etajul doi al blocului, în toiul nopții

O adolescentă de 14 ani, din Ploiești, s-a aruncat de la etajul doi al blocului, în toiul nopții

O adolescentă din Ploiești, în vârstă de 14 ani, a ajuns la spital după ce, în urmă cu trei nopți, s-a aruncat în gol de la etajul 2 al blocului în care locuiește împreună cu familia. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Prahova, la data de 13 octombrie 2024, în jurul orei 04.00, polițiștii Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie din Ploiești că fiica sa s-ar fi aruncat de la etajul 2 al blocului în care locuiesc. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au găsit-o pe minora de 14 ani, care suferise mai multe răni în urma căderii și care ulterior a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Se pare că minora ar fi avut un vis urât și, din această cauză, ar fi sărit de la etaj.


Tipărire