Lecții de viață din Penitenciarul Târgșor, pentru elevi ai unui colegiu prahovean

Lecții de viață din Penitenciarul Târgșor, pentru elevi ai unui colegiu prahovean

Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou a găzduit, luni, 14 octombrie, un eveniment mai puțin obișnuit, la care au participat persoane private de libertate și elevi ai unui important colegiu din județul Prahova. Practic, potrivit reprezentanților penitenciarului, activitatea ”Mesaje din detenție pentru comunitate” a avut ca obiectiv prevenirea criminalității, în colaborare cu Colegiul Național ”Nicolae Grigorescu” din Câmpina.

”Interacțiunea directă cu lucrătorii sau cu persoanele private de libertate contribuie la o cunoaștere mai bună a mediului penitenciar de către societatea civilă și înțelegerea fenomenului infracționalității, în sensul prevenirii comportamentelor de acest gen. Activitatea s-a derulat la sediul penitenciarului, cu participarea a 9 deținute clasificate în regimurile închis, semideschis și deschis, precum și a unui număr de 20 elevi, 2 cadre didactice și un reprezentant al Asociației părinților elevilor din cadrul colegiului. Avem convingerea că prin participarea la cât mai multe activități de prevenire a infracționalității și prin contactul direct cu persoanele care ispășesc o pedeapsă privativă de libertate, tinerii vor înțelege consecințele negative ale săvârșirii de infracțiuni și unde se poate ajunge dacă aleg un drum greșit în viață, iar pentru persoanele private de libertate este o oportunitate de a face pași în direcția reintegrării sociale”, au transmis reprezentanții Penitenciarului de Femei de la Târgșorul Nou.


Tipărire