Un bărbat care a amenințat că dă foc unei benzinării din Mizil a fost reținut pentru 24 de ore, informează IPJ Prahova. Bărbatul în vârstă de 35 de ani, din orașul Mizil, a fost reținut pe 30 septembrie de polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil, fiind suspectat comiterea infracțiunilor de amenințare și distrugere. ”În fapt, în timp ce se afla la o unitate de alimentare cu carburant din orașul Mizil ar fi avut un conflict spontan cu o angajată, aflându-se la casa de marcat. Un alt angajat a intervenit, atrăgându-i atenția în vederea adoptării unui comportament civilizat, moment în care, bărbatul de 35 de ani ar fi încercat să-l lovească, oprit fiind de prietenii săi care l-au scos din incintă, distrugând una din ușile de acces în societate la ieșirea din aceasta. De asemenea, în momentul în care a ieșit, acesta ar fi luat un pistol de alimentare amenințând angajații societății că o să incendieze locul. Bărbatul a fost condus la sediul unității de poliție, iar în baza probatorului administrat față de el a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și amenințare”, precizează IPJ Prahova.