Comentator sportiv cu mare dragoste pentru echipa Petrolul Ploiești, Dan Voicilă s-a stins din viață, la vârsta de 85 de ani, iar Clubul Petrolul Ploiești a transmis un mesaj de condoleanțe la trecerea la cele veșnice a celui care a fost unul dintre cei mai cunoscuți oameni de radio din municipiu. ”Ploieștean și un mare suporter al Petrolului, Dan Voicilă a fost una dintre vocile celebre ale radioului național, rămânând în memoria iubitorilor fotbalului pentru transmisiunile din cadrul emisiunii „Fotbal minut cu minut”, dar și pentru alte comentarii de la competiții importante, precum Jocurile Olimpice de la Barcelona și Sydney, finala CCE din 1986, sau turneele finale ale Campionatului Mondial de fotbal din SUA (1994) și Campionatului European din Anglia (1996). Condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis reprezentanții clubului ploieștean.
S-a stins din viață Dan Voicilă, comentatorul sportiv ploieștean suporter înfocat al echipei Petrolul
