Natalia Intotero, ministrul Familiei, rănită într-un accident produs în județul Vâlcea. Autoturismul în care se afla s-a răsturnat

Natalia Intotero, ministrul Familiei, rănită într-un accident produs în județul Vâlcea. Autoturismul în care se afla s-a răsturnat

Natalia Intotero, ministrul Familiei, a fost rănită, marți după-amiază, într-un accident rutier produs pe Valea Oltului. Conform unor surse din Poliție, mașina în care se afla Intotero a fost lovită în plin de un alt autoturism, ulterior răsturnându-se. „Din verificările efectuate de către poliţişti, s-a stabilit că o femeie, de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 32 de ani. În urma coliziunii, o femeie care se afla într-unul dintre cele două autoturisme a fost preluată de o Ambulanţă, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, informează Poliţia Vâlcea. Surse locale au declarat pentru News.ro că într-unul dintre autoturisme se afla ministrul Familiei, Natalia Intotero. Maşina în care aceasta se afla, în calitate de pasager, s-a răsturnat după ce a fost izbită de un alt autoturism. Natalia Intotero a fost preluată de o ambulanţă şi dusă al Spitalul Judeţean de Urgenţă Râmnicu Vâlcea, potrivit Digi24.ro. (sursa foto Știrile Antena 3 Deva),


Tipărire