Pompierii Detașamentului Vălenii de Munte au intervenit, noaptea trecută, la un incendiu care a cuprins o casă și anexele aferente în localitatea Ștefești.
Potrivit ISU Prahova, la sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat pe o suprafață totală de aproximativ 250 mp, intervenția pompierilor fiind îngreunată de faptul ca nu exista o cale de acces pentru autospeciale, astfel că au fost nevoiți sa constituie un dispozitiv de stingere pe o distanță de circa 350 m.
Echipajele SMURD și SAJ Prahova au asistat medical două persoane, una a suferit arsuri de gradele I și II (5% din suprafața corporală) la mâna stângă și cea de-a doua a suferit o intoxicație cu fum. Ulterior, ambele victime au fost transportate la spital.
De asemenea, la locul evenimentului au fost identificate animale corbonizate, un câine, 20 de iepuri și circa 600 de porumbei, informează ISU Prahova.