Astăzi se publică rezultatele la TITULARIZARE. 49 de profesori au fost eliminați din examen!

Astăzi se publică rezultatele la TITULARIZARE. 49 de profesori au fost eliminați din examen!

Marți, 23 iulie, profesorii care au dat examenul de titularizare vor afla notele de la proba scrisă, rezultatele urmând să fie afişate la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat acestui examen, http://titularizare.edu.ro/. Contestaţiile vor putea fi depuse în cursul zilei de astăzi și până miercuri, la ora 12:00, iar rezultatele finale vor fi anunţate săptămâna viitoare. Potrivit Ministerului Educației, la examenul din acest an s-a înregistrat o rată de prezență de 86,48% (superioară cu peste 3%, comparativ cu anul trecut), astfel: 31.237 de candidaţi prezenți din totalul celor 35.971 de candidaţi cu drept de participare la această probă. Dintre cei peste 31.200 de candidați prezenți, 5.557 de candidați provin din promoţia de absolvenţi 2024. Au absentat 4.734 de candidați. 

2.669 de candidați dintre cei prezenți s-au retras în condițiile prevăzute de metodologie (2.509 candidați din motive personale și 160 de candidați din motive medicale). 49 de candidaţi au fost eliminaţi din examen. Dintre aceștia, 11 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă și nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2024 - 2025. Nu au fost anulate lucrări în centrele de concurs.


Tipărire