Prefectul Emil Drăgănescu, îngrijorat de prezența tot mai frecventă a urșilor în localitățile prahovene

Prefectul Emil Drăgănescu, îngrijorat de prezența tot mai frecventă a urșilor în localitățile prahovene

Aparițiile tot mai dese ale urșilor solitari sau ale unor ursoaice cu pui în localitățile prahovene au pus pe jar autoritățile. În conformitate cu legislația în vigoare, primăriile au obligația să ia măsurile care se impun pentru îndepărtarea sălbăticiunilor din intravilanul comunelor sau orașelor. Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că ”a luat act cu îngrijorare de anunțurile privind prezența tot mai frecventă a urșilor și în localitățile de deal și câmpie ale județului”. Astfel, prefectul Drăgănescu aduce la cunoștința opiniei publice și amintește primarilor care se confruntă cu astfel de fenomene, procedura care trebuie urmată pentru îndepărtarea, capturarea, relocarea sau, după caz, recoltarea exemplarelor de urs. În prima fază, primarii trebuie să constituie comisiile de intervenție în astfel de situații și să încheie contracte cu asociațiile de vânători care au fonduri de vânătoare pe raza localităților respective și nu numai; odată semnalată prezența animalelor, primarul trebuie să convoace de urgență comisia respectivă și să dispună măsuri graduale în funcție de vârsta, comportamentul și acțiunile specimenelor de urs; în situația în care animalul are un comportament agresiv care poate genera un pericol pentru viața omului, se poate acționa fără a mai fi necesar principiul gradualității, așadar, animalul poate fi sedat sau chiar recoltat. ”Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, va monitoriza acțiunile comisiilor de specialitate și ale primarilor și va dispune măsuri legale în consecință”, se mai arată în comunicatul de presă al Instituției Prefectului Prahova.

În ultima perioadă, urșii și-au făcut apariția în localitățile prahovene nu numai în zonele montane, ci și la deal și la șes, cel mai aproape de Ploiești aflându-se exemplarul care bântuie de câteva săptămâni pe străzile și în gospodăriile din Păulești.


Tipărire