30.000 de lei amendă pentru un prahovean care a aruncat deșeuri din construcții pe un teren viran, lângă Ploiești

30.000 de lei amendă pentru un prahovean care a aruncat deșeuri din construcții pe un teren viran, lângă Ploiești

Un bărbat din județul Prahova a fost prins de mai multe ori de jandarmi în timp ce arunca deșeuri din construcții pe raza comunei Berceni. Potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova, pe 8 iulie, în jurul orei 21:00, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova l-a surprins pe acesta în timp ce abandona deșeuri pe un teren viran din satul Corlătești, comuna Berceni. ”Persoana în cauză a fost sancționată, în conformitate cu prevederile OUG 92/2021, cu amendă în valoare de 30.000 lei, fiind stabilită ca măsură complementară și ridicarea în vederea confiscării  autovehiculului folosit pentru transportul deșeurilor. În urma verificărilor în bazele de date, a rezultat că persoana în cauză a mai fost sancționată în luna martie pentru săvârșirea unei fapte similare. Având în vedere cantitatea mare de deșeuri depozitate pe terenul respectiv, Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova a sesizat și celelalte instituții cu atribuții în domeniu protecției mediului”, a informat IJJ Prahova.


Tipărire