UPDATE/ Un copil de 15 ani și părinții lui, epuizați fizic pe Jepii Mici, au cerut ajutorul salvamontiștilor. Minorul s-a și accidentat

UPDATE/ Un copil de 15 ani și părinții lui, epuizați fizic pe Jepii Mici, au cerut ajutorul salvamontiștilor. Minorul s-a și accidentat

O familie a rămas blocată pe Jepii Mici, din cauza epuizării fizice cauzată de traseul dificil și a lipsei de experiență, și a solicitat ajutorul salvamontiștilor pentru a coborî în siguranță în Bușteni. Este vorba despre un copil în vârstă de 15 ani și părinții acestuia. Salvamont Prahova avertizează că traseele dificile nu sunt pentru persoanele care nu sunt pregătite fizic și nu au nici echipament adecvat traseelor respective. ”Un nou caz în care turiștii nu se informează asupra gradului de dificultate al traseului turistic pe care vor sa-l parcurgă. Este vorba de o familie epuizată fizic pe Jepii Mici, aflată în imposibilitatea de a mai înainta. Copilul, în vârstă de 15 ani a și căzut. Menționăm că la capetele acestui traseu sunt amplasate panouri care avertizează asupra faptului că este un traseu dificil, care necesita o bună pregătire fizică și echipament adecvat. Am solicitat sprijin aero de la POA Brașov”, a informat Salvamont Prahova.

UPDATE: Salvamont Prahova a anunțat că un salvator montan a fost troliat din elicopter și a recuperat copilul. În timp ce salvatorii montani coborau spre respectiva familie, au găsit un turist ce nu se mai putea deplasa din cauza unei entorse. Și acesta a fost recuperat cu ajutorul elicopterului, prin trolierea salvatorului montan. O altă echipă îi va coborî în siguranță pe cei doi părinți. Intervenția se va termina târziu, în noapte.


Tipărire