Seceta a pus stăpânire pe zona de sud a județului Prahova, iar fermierii își strigă disperarea și cer ajutorul reprezentanților autorităților locale. Luni, 1 iulie, la începutul Lunii lui Cuptor, în care temperaturile se anunță extreme, mai mulți fermieri din zonele agricole aflate în sudul județului Prahova s-au întâlnit, la Mizil, cu prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, și cu președintele ales al Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu. Culturile agricole sunt afectate de secetă, iar fermierii din Fulga, Sălciile, Ciorani, Vadu Săpat, Mizil, Baba Ana au nevoie de sprijin din partea instituțiilor abilitate să le vină în ajutor. Virgiliu Nanu, președintele ales al CJ Prahova, a declarat, în urma întâlnirii cu fermierii, că se va implica activ, împreună cu prefectul Emil Drăgănescu, pentru a le oferi sprijinul necesar și a găsi soluții eficiente, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung.