Două persoane au fost rănite într-un accident produs la intersecția străzilor Alexandru Odobescu și Nicopole din Ploiești

Două persoane au fost rănite într-un accident produs la intersecția străzilor Alexandru Odobescu și Nicopole din Ploiești

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în jurul orei 11.15, la intersecția străzilor Alexandru Odobescu și Nicopole din municipiul Ploiești, din primele verificări făcute de polițiști reieșind faptul că autoturismele intrate în coliziune erau conduse de un bărbat de 44 de ani și de o femeie, în vârstă de 42 de ani. ”În urma impactului celor două autoturisme, cel condus de femeie ar fi fost proiectat în doi stâlpi metalici. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto de 42 de ani și a unui pasager din autoturismul acesteia, fiind transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, a informat IPJ Prahova. (sursa foto: Facebook/INFO TRAFIC PRAHOVA)


Tipărire