O secție de votare din Ploiești a înregistrat peste 20% prezență la urne până la ora 12:30

O secție de votare din Ploiești a înregistrat peste 20% prezență la urne până la ora 12:30

O secție de votare din Ploiești a înregistrat peste 20,63% prezență la urne până la ora 12:30, potrivit datelor oficiale. Este vorba despre Secția 6, de la Școala Gimnazială Elena Doamna, unde, din 1184 de alegători înscriși în listele electorale, 247 votaseră deja până la ora menționată. La polul opus se află secția nr 32, de la sediul Transport Călători Express, unde doar 8,94% dintre alegători se prezentaseră la urne, adică din 1574 de alegători aflați pe listele electorale, doar 141 își exprimaseră opțiunea. La aceeași oră, în municipiul Ploiești, prezența la urne era de 15,6%. Majoritatea celor care au votat până la orele prânzului au vârsta peste 45 de ani.


Tipărire