Distracție extrem de periculoasă/ Trei adolescenți care aruncau cu pietre în mașinile aflate în trafic, pe autostrada A3, cercetați pentru distrugere

Distracție extrem de periculoasă/ Trei adolescenți care aruncau cu pietre în mașinile aflate în trafic, pe autostrada A3, cercetați pentru distrugere

Trei adolescenți din județul Prahova sunt cercetați de polițiștii prahoveni pentru distrugere, după ce au aruncat cu pietre într-un autoturism aflat în trafic, pe autostrada București - Ploiești, în zona comunei Râfov. Cei trei se aflau pe un pod peste autostradă și de acolo ”se distrau” aruncând cu pietre în mașini! Potrivit IPJ Prahova, miercuri seară, în jurul orei 22.30,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Puchenii Mari au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat că persoane necunoscute i-ar fi distrus autoturismul, în timp ce se afla pe Autostrada A3. În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că autoturismul condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul București, are parbrizul fisurat. În urma verificărilor efectuate, au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei ca fiind trei tineri de 15 și respectiv 16 ani, din comuna Bărcănești. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, de asemenea au fost sancționați contravențional în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. O distracție extrem de periculoasă, care se poate solda cu accidente grave, poate chiar și cu victime. 


Tipărire