Un tânăr din Ploiești, suspectat de furtul unui autoturism, depistat în timp record de polițiști. Aflați unde abandonase mașina sustrasă

Un tânăr din Ploiești, suspectat de furtul unui autoturism, depistat în timp record de polițiști. Aflați unde abandonase mașina sustrasă

Un tânăr din Ploiești, suspectat de furtul unui autoturism, a fost depistat în timp record de polițiștii prahoveni. În jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție nr. 2 Ploiești au fost sesizați de către un bărbat că i-ar fi fost sustras autoturismul pe care îl lăsase parcat, neasigurat, în fața casei.  ”Autoturismul a fost dat în urmărire, efectuându-se verificări în vederea identificării acestuia. În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat autoturismul în zona pârâului Dâmbu. La scurt timp, în zonă, polițiștii au depistat și identificat un tânăr de 26 de ani, bănuit de comiterea faptei. În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun în cauză”, au informat reprezentanții IPJ Prahova, la scurt timp de la săvârșirea faptei. (foto arhivă)


Tipărire