O femeie a fost lovită de un autoturism, în timp ce traversa Șoseaua Vestului din Ploiești

O femeie a fost lovită de un autoturism, în timp ce traversa Șoseaua Vestului din Ploiești

O femeie a ajuns la spital, marți dimineață, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce traversa Șoseaua Vestului din Ploiești. Potrivit IPJ Prahova, femeia, în vârstă de 61 de ani, a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 69 de ani, în timp ce se afla în traversarea părții carosabile. Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, iar bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, după cum informează IPJ Prahova. Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, însă, potrivit primelor informații, femeia se afla pe trecerea pentru pietoni când a fost accidentată.


Tipărire