Groapa din Slănic a fost umplută cu pietriș. Anunțul prefectului Emil Drăgănescu

Groapa din Slănic a fost umplută cu pietriș. Anunțul prefectului Emil Drăgănescu

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că operațiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate. ”În orele următoare, vor fi executate operațiuni de compactare a umpluturii. De asemenea, prefectul informează opinia publică, faptul că eventualele tasări ale acestei lucrări sunt normale. Dacă vor observa astfel de fenomene în locul respectiv, cetățenii sunt rugați să înțeleagă că nu există motive de panică, ci este un aspect obișnuit în astfel de proceduri. În ceea ce privește situația persoanelor evacuate, măsura rămâne în vigoare. Totuși, persoanele respective pot intra însoțite de personalul de pază pentru a-și verifica bunurile. De asemenea, se mențin restricțiile de circulație, atât pietonale, cât și auto, pe tronsonul respectiv, precum și perimetrul de siguranță. În perioada imediat următoare Comitetul Județean pentru Situații de Urgență și Comitetul Local pentru Situații de Urgență să pună în aplicare concluziile specialiștilor referitoare la măsurile adoptate.”, transmite Instituția Prefectului Prahova.


Tipărire