Iulian Dumitrescu, Dumitru Tudone, pe voi vă interesează dezastrul din Slănic?

Iulian Dumitrescu, Dumitru Tudone, pe voi vă interesează dezastrul din Slănic?

Iulian Dumitrescu, președintele suspendat al Consiliului Județean Prahova, și înlocuitorul său la conducerea CJ, Dumitru ”Mitică” Tudone, nu par a fi prea interesați, în aceste zile, de soarta oamenilor din Slănic afectați direct de surparea străzii 23 August. Nici Dumitrescu și nici Tudone nu au fost prezenți vreo clipă nici la Slănic și nici măcar la ședințele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, unde s-au stabilit măsurile pentru protejarea populației și a bunurilor din zona afectată de surparea extremă a terenului, chiar în zona conductei de gaze introdusă recent de constructorul contractat de Consiliul Județean Prahova. Potrivit informațiilor noastre, groapa care se adâncește, din păcate, s-a umplut cu apă, parțial provenită din apă pluvială infiltrată în șanturile rețelei de gaze și parțial, pare-se, din canalizare. O afacere urât mirositoare, o investiție făcută pe repede înainte, pentru ”binele” localnicilor, dar care afectează, de fapt, locuitorii din Slănic pentru o perioadă mult mai îndelungată decât campania electorală.

Iulian Dumitrescu, cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită și fals în declarații, aflat sub control judiciar, candidează din nou pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova, din partea PNL. De asemenea, Dumitru ”Mitică” Tudone, originar din Călărași, este primul pe lista candidaților propuși de PNL Prahova pentru Consiliul Județean.


Tipărire