Casă mistuită de flăcări în comuna Ștefești

Casă mistuită de flăcări în comuna Ștefești

Pompierii militari ai Detașamentului Vălenii de Munte au intervenit, miercuri seară, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință din localitatea Ștefești. La locul solicitării au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. 

"La sosirea echipajelor de intervenție, ardea generalizat o casă de locuit, pe o suprafață de aproximativ 100 mp, fără posibilități de extindere la vecinătăți. Din fericire, evenimentul nu a fost soldat cu victime, proprietarul reușind să se autoevacueze. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire", precizează ISU Prahova. 


Tipărire