Update/Conflict în plină stradă, pe DN1, între doi tineri din Bărcănești. Polițiștii i-au chemat pe amândoi la audieri

Update/Conflict în plină stradă, pe DN1, între doi tineri din Bărcănești. Polițiștii i-au chemat pe amândoi la audieri

Update: Potrivit IPJ Prahova, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că în altercației au fost implicați 4 bărbați cu vârstele de 21, 22, 29 și 44 de ani, din comuna Bărcănești, cel de 22 fiind agresat fizic de ceilalți bărbați, fiind împins și lovit cu pumnii, unul dintre agresori provocându-i o plagă cu un obiect tăietor înțepător. Tot din verificări, a rezultat faptul că tânărul de 22 de ani, în timpul altercației ar fi folosit un spray iritant lacrimogen, pulverizând în direcția unuia dintre ceilalți bărbați. În baza probatoriului administrat, față de toți cei 4 bărbați implicați a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentați unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

Doi tineri din comuna prahoveană Bărcănești au fost protagoniștii unei altercații chiar pe drumul național 1, duminică dimineață. Potrivit IPJ Prahova, polițiștii din cadrul Secției Rurale de Poliție Blejoi efectuează cercetări în acest caz, după ce, la ora 9.00, o femeie a reclamat faptul că fiul său ar fi fost agresat în timp ce se afla pe Drumul Național 1, în comuna Bărcănești, fiind rănit cu un obiect ascuțit înțepător. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde, din primele verificări, au ajuns la concluzia că între doi tineri cu vârstele de 18, respectiv 21 de ani, ambii din comuna Bărcănești, ar fi izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de băuturi alcoolice. În timpul altercației, tânărul de 21 de ani l-ar fi lovit pe celălalt în zona toracică, ulterior provocându-i și o plagă în zona dreaptă a feței. ”Tânărul de 18 ani a refuzat să fie transportat la spital. La acest moment, persoanele implicate sunt la sediul poliției, în vederea audierii și stabilirii situației de fapt, urmând a fi luate măsurile legale în consecință. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracţiunii de lovire sau alte violențe”, a informat Poliția Prahova.


Tipărire