Pompierii militari prahoveni au fost solicitați să intervină, marți seară, pentru acordarea asistenței medicale de urgenţă în cazul producerii unui accident feroviar în Azuga. ”Din informațiile primite de la apelant, în eveniment au fost implicate două persoane care ar fi fost lovite de tren. Imediat, la locul indicat au fost mobilizate o autospecială de stingere, un echipaj SMURD și, în sprijin, un echipaj SAJ Prahova. De asemenea, spre locul intervenției a început deplasarea și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă (cu medic). Conform informațiilor primite până în acest moment, a fost vorba despre o fetiță în vârstă de aproximativ 7 ani, conștientă, cu traumatism cranio-cerebral și un bărbat în vârstă de aproximativ 55 ani, semiconștient. Au fost preluați de către echipajele medicale și paramedicale ajunse la fața locului și le sunt acordate îngrijiri medicale. În tren se aflau doar 3 călători, nu sunt probleme în rândul acestora. Mecanicul locomotivei a suferit un atac de panică și primește îngrijiri la fața locului”, a informat ISU Prahova.