Vântul puternic a început să doboare copaci în Prahova! Ce sfaturi ne dau pompierii

Vântul puternic a început să doboare copaci în Prahova! Ce sfaturi ne dau pompierii

ISU Prahova transmite că, în contextul manifestării fenomenelor meteorologice prognozate pentru județul nostru, mai exact codul portocaliu de vânt puternic, sunt în desfășurare mai multe intervenții pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil sau peste cablurile electrice în Azuga, Bușteni, DN1 - Paralela 45, Berceni și municipiul Ploiești. Se intervine cu un total de 4 autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare și o autospecială de primă intervenție și comandă. Atragem atenția cetățenilor că trebuie să sisteze activitățile desfășurate în teren deschis sau la înălțime, să închidă ferestrele locuinței și ale altor categorii de construcții, să evite adăpostirea sau trecerea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcțiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi ușor dislocate, precum și a imobilelor aflate în construcție.

ℹ️ Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro  și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată, gratuit, de pe App Store și Google Play.


Tipărire