Iulian Dumitrescu, președintele suspendat din funcție al CJ Prahova, vrea să se întoarcă în biroul de la etajul 1 al Palatului Administrativ! Contestația la prelungirea controlului judiciar se judecă astăzi, la Tribunalul București, magistrații urmând să decidă dacă i se va ridica măsura preventivă a controlului judiciar. Reamintim că, săptămâna trecută, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au prelungit cu încă 60 de zile controlul judiciar instituit împotriva lui Dumitrescu, cercetat pentru fapte de corupție. Pe 1 februarie 2024, mai multe percheziții ale DNA au avut loc la sediul Consiliului Județean Prahova, dar și la domiciliile lui Iulian Dumitrescu și ale rudelor sale. Potrivit comunicatului de presă al Direcției Naționale Anticorupție, ”inculpatul Dumitrescu Iulian, cu ajutorul persoanei fizice de la pct. 3 ar fi pretins, în perioada noiembrie-decembrie 2022, unui om de afaceri achiziționarea în schimbul sumei de 47.500.000 lei a părților sociale deținute de persoana fizică de la pct. 3 la o societate comercială, valoare supraevaluată față de valoarea reală a acestora, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ca președinte de Consiliu Județean (CJ) Prahova și ar fi primit până în data de 04.12.2023, cu ajutorul celor 2 complici, suma totală de 16.210.000 lei. Una dintre societățile omului de afaceri ar fi avut la momentul pretinderii în derulare un contract cu CJ Prahova, iar ulterior achiziționării societății comerciale de la persoana fizică de la pct. 3 i s-ar mai fi atribuit un nou contract de lucrări cu beneficiar CJ Prahova. Ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 2 ar fi întocmit în fals un extras de cont în numele societății tranzacționate care cuprindea mențiuni nereale privind soldul inițial al contului, rulaje și operațiuni efectuate pe acest cont în perioada ianuarie-februarie 2023. Tot ulterior pretinderii, persoana fizică de la pct. 3, în luna iunie 2023, pentru depunerea la organul fiscal a situațiilor financiare aferente anului 2022 ale societății tranzacționate ar fi dat o declarație necorespunzătoare adevărului. Cei doi complici, deși nu ar mai fi avut în 2023 nicio calitate oficială în cadrul societății tranzacționate, ar fi continuat să gestioneze sume de bani din unele din conturilor bancare ale acesteia, din care o parte ar fi ajuns în final la Dumitrescu Iulian, sau după caz ar fi fost folosită în beneficiul acestuia. Totodată, inculpatul Dumitrescu Iulian în declarațiile de avere din datele de 08.06.2021, 19.04.2022 și 15.06.2023, după caz:
- ar fi menționat o valoare mai mică a dividendelor încasate de soția sa de la o societate comercială în care aceasta era asociat, nefiind declarată o suma totală de 122.400 lei
- nu ar fi menționat împrumuturi primite direct de la persoana menționată la pct. 2 în cuantum total de 2.575.000 lei
- nu ar fi menționat suma totală de 3.451.881,82 lei, 50.075 lire sterline și 24.000 euro cheltuită în beneficiul său și al membrilor familiei sale din conturile persoanei fizice menționată la pct. 2. Sumele respective ar fi fost cheltuite preponderent pentru excursii în străinătate și bunuri de lux achiziționate din afara țării, liceu privat, cursuri tenis, chirie într-un complex rezidențial de lux etc. În cauză procurorii au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale celor 3 inculpați, asupra unui bun imobil aparținând inculpatului Dumitrescu Iulian și asupra a 19 imobile aparținând celor 2 complici”.