Un tânăr în vârstă de 20 de ani a ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce a intrat cu mașina în baza podului din zona Gării de Sud din Ploiești. Accidentul a avut loc în jurul orei 03.15, când polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au fost sesizați că, pe strada Democrației din Ploiești, a avut loc un eveniment rutier. ”În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un tânăr de 20 de ani în timp ce conducea un autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu balustrada și gardul metalic de la baza podului. În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala a tânărului în cauză, care a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a informat Poliția Prahova în legătură cu acest accident.
Ploiești/ Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina în baza podului de la Gara de Sud
