Un ploieștean care și-ar fi violat și agresat propriii copii, cu vârste de până în 10 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Bărbatul de 35 de ani este acuzat de viol, agresiune sexuală în formă continuată, corupere a minorului în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și violență în familie în formă continuată, fapte pe care le-ar fi comis în cursul anului 2023. Ieri, 13 februarie, la domiciliile acestuia din Ploiești și din Ariceștii Rahtivani au fost efectuate percheziții de către polițiștii Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești, care au pus în executare cinci mandate.
IPJ Prahova: ”La data de 13 februarie a.c., polițiștii Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești au pus în executare 5 mandate de percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești și în comuna Ariceștii Rahtivani, la domiciliile unei persoane bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni. În fapt, bănuitul, un bărbat de 35 de ani din municipiul Ploiești, în cursul anului 2023, ar fi săvârșit mai multe infracțiuni precum viol, agresiune sexuală în formă continuată, corupere a minorului în formă continuată, rele tratamente aplicate minorului și violență în familie în formă continuată. La sediul unității de poliție au fost conduse 3 persoane, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitatea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Matei Basarab Ploiești”.