Probleme la plata facturilor Electrica, în luna ianuarie 2024! Aplicația MYELECTRICA nu poate fi accesată

Probleme la plata facturilor Electrica, în luna ianuarie 2024! Aplicația MYELECTRICA nu poate fi accesată

În luna ianuarie 2024, Electrica Furnizare lucrează la sistemele informatice, astfel că vor exista limitări în accesarea anumitor aplicații, precum MYELECTRICA.RO, prin care majoritatea clienților își efectuau plățile. Compania anunță cum se poate lua legătura cu reprezentanții Electrica:

  • Call-center, la numărul 0244 406 006 (apel taxabil, tarif normal, de luni până vineri, între orele 08:00-20:00) pentru informații privind relația cu furnizorul;
  • Punctele de relații cu clienții (clienții au opțiunea să își programeze vizita prin intermediul platformei https://www.electricafurnizare.ro/e-programare/);
  • Adresa de e-mail menționată în cadrul facturii de energie.

În acest context, procesarea și soluționarea cererilor din partea clienților se vor desfășura în limitele de ordin tehnic generate de optimizarea sistemelor informatice.

În ceea ce privește modalitățile de plată, clienții vor avea la dispoziție următoarele:

  • Internet banking;
  • debit direct;
  • aplicațiile Orange Money, mobilePay Wallet, 24Pay, Pago;
  • automatele de plată StartPay;
  • stațiile OMV/Petrom;
  • serviciul Westaco Express;
  • centrele de plăți un-doi Mobile Distribution;
  • punctele de plată PayPoint;
  • ghișeele, automatele bancare sau ATM-urile băncilor partenere.

În perioada optimizărilor de sistem, următoarele aplicații și funcționalități nu vor putea fi utilizate de către clienții companiei:

  • MyElectrica – aplicație și portal;
  • TelVerde (comunicare index autocitit);
  • Formularul unic de contact online;
  • E-chat;
  • Plata în punctele de relații cu clienții (Info Kiosk/POS);
  • Serviciile din meniul interactiv Call-center (activare a opțiunii de apel la emiterea preavizului, informații despre intervalul de comunicare a indexului sau perioada de citire programată a contorului).

Ca urmare a limitărilor temporare, factura de energie electrică și/sau gaze naturale va fi emisă și va ajunge la clienți la o altă dată decât cea obișnuită, respectiv în a doua parte a lunii februarie, iar termenul de plată se va raporta la momentul emiterii facturii, spun reprezentanții Electrica.


Tipărire