Copil de 11 ani, lovit de un autoturism, pe o stradă din comuna Starchiojd. Minorul rănit a fost transportat la spital

Copil de 11 ani, lovit de un autoturism, pe o stradă din comuna Starchiojd. Minorul rănit a fost transportat la spital

Un copil în vârstă de 11 ani a ajuns la spital, marți după-amiază, după ce a fost lovit de un autoturism, pe un drum județean din comuna Starchiojd. Potrivit IPJ Prahova, în jurul orei 15.45, polițiștii din cadrul Poliției oraşului Vălenii de Munte au fost sesizați că pe Drumul Județean 102L, în localitatea Starchiojd, s-a produs un accident rutier. 

"Polițiștii s-au deplasat la fața locului, din primele verificări reieșind faptul că un bărbat de 37 de ani, în timp ce conducea un autoturism, ar fi acroșat un minor de 11 ani.

În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea corporala minorului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. 

Conducătorul auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier", informează IPJ Prahova. 


Tipărire