Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată– Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul D.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane au efectuat, marți, 12 decembrie, un număr de nouă percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Ploiești și în județul Ilfov și au pus în executare mandate de aducere pe numele a șapte suspecți cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism, trafic de persoane, spălare a banilor și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în baza unui Ordin European de Anchetă transmis de către procurorii DIICOT – Structura Centrală, polițiștii spanioli din cadrul Grupului VII a Unității de Combatere a Rețelelor de Migrațiune Ilegală și Fals în Documente au efectuat, pe de altă parte, o percheziție domiciliară în Malaga.
”Din materialul probator administrat a rezultat că începând cu anul 2016 și până în prezent, suspecții au recrutat din România, prin metoda ”loverboy” (promisiuni de căsătorie și întemeierea unor familii), 10 tinere și profitând de starea lor de vădită vulnerabilitate (relații anterioare eșuate, mediu familial dezorganizat, lipsa educației etc.) le-au transportat, transferat și adăpostit în locații din România, de pe teritoriul altor state din Europa ( Elveția, Germania, Regatul Țărilor de Jos, Marea Britanie, Franța, Spania, Cehia), dar și din state arabe precum Bahrain și Emiratele Unite Arabe, determinându-le sau obligându-le prin acte de constrângere să întrețină relații sexuale contra cost, în beneficiul material al persoanelor care le exploatau. Din cercetările efectuate a rezultat că suspecții obișnuiau să frecventeze diverse cluburi exclusiviste din București și Constanța, de unde racolau persoane cu posibilități financiare deosebite în vederea întreținerii de relații sexuale contra cost cu tinerele exploatate, în diverse locații închiriate în regim hotelier. Serviciile sexuale oferite erau promovate și pe site-urile de profil din România. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost trimise în țară, prin intermediul unor sisteme financiare de transfer monetar sau aduse de membrii grupului infracțional personal ori prin interpuși, ulterior fiind investite în achiziționarea de imobile și autoturisme de lux pe care le-au înmatriculat pe numele unor persoane din mediul relațional în scopul disimulării provenienței ilicite a banilor și eludării taxelor legale aferente. În urma perchezițiilor efectuate au fost identificate și indisponibilizate un autoturism de lux în valoare de aproximativ 100.000 euro, sumele de 18.590 lei și 7.700 Euro, 2 ceasuri de lux, evaluate la aproximativ 15.000 euro, 11 telefoane mobile, 1 tabletă, carduri bancare, 3 pliculețe conținând substanțe susceptibile a fi droguri de mare risc și diverse înscrisuri cu valoare probatorie în cauză”, se arată în comunicatul DIICOT, care precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
