Bugetul municipiului Ploiești va fi rectificat, din nou, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local, care se va desfășura vineri dimineață. Potrivit proiectului de rectificare inițiat de primarul Andrei Volosevici, sunt prevăzuți bani și pentru iluminatul festiv, astfel încât, dacă propunerea va fi aprobată de consilierii locali, Ploieștiul va avea luminițe înainte de Sărbătorile de Iarnă. Bugetul municipiului va avea o influență pozitivă, cu 28,4 milioane de lei proveniți din sumele defalcate din impozitul pe venit și sume defalcate din TVA. (foto arhivă)
UPDATE: Consilierii locali nu s-au prezentat la ședință, iar bugetul nu a fost rectificat. Detalii aici: https://prahovainfo.ro/actualitate/8111-b%C4%83taie-de-joc-%C3%AEn-consiliul-local-ploie%C8%99ti-la-%C8%99edin%C8%9Ba-de-rectificare-bugetar%C4%83,-ale%C8%99ii-ploie%C8%99tenilor-au-absentat-%C3%AEn-mas%C4%83.html