Trafic feroviar dat peste cap pe Valea Prahovei, din cauza ruperii pantografului locomotivei unui tren de călători

Trafic feroviar dat peste cap pe Valea Prahovei, din cauza ruperii pantografului locomotivei unui tren de călători

Traficul feroviar a fost afectat, luni dimineață, în zona superioară a Văii Prahovei, din cauza unei avarii la o locomotivă a unui tren de persoane. Afectate sunt segmentele Valea Largă - Braşov şi Predeal - Azuga, inclusiv pe anumite linii din staţiile Predeal şi Azuga, unde circulația feroviară se desfăşoară pe un singur fir, din ambele sensuri, din cauza ruperii pantografului de la locomotiva trenului IR 1742, la ieşire din staţia Azuga, informează luni purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, citat de Agerpres. Pentru restabilirea condiţiilor normale de trafic, SRCF Bucureşti acţionează cu drezine pantograf pentru repunerea sub tensiune a liniei de contact, iar CFR Călători a îndrumat o locomotivă de ajutor pentru trenul IR 1742. Potrivit sursei citate, din cauza defecţiunii de la locomotiva trenului IR 1742, alte două trenuri - R 3024 şi trenul privat 11632 - vor înregistra întârzieri la destinaţie, deoarece staţionează în spatele trenului IR 1742, care aşteaptă locomotiva de ajutor. Celelalte garnituri, care tranzitau cele două segmente feroviare, au circulat pe celălalt fir. 
"Transmitem scuze călătorilor pentru întârzierile înregistrate de trenurile care staţionează temporar la această oră şi îi asigurăm că personalul feroviar al SRCF Bucureşti depune toate eforturile necesare pentru restabilirea circulaţiei în condiţii normale, în cel mai scurt timp", a precizat reprezentantul CFR SA, conform aceleiași surse. Sursa foto: www.clubferoviar.ro 

Trei tinere au fost rănite în urma incidentului. Detalii aici: https://prahovainfo.ro/actualitate/8075-trei-tinere-au-ajuns-la-spitalul-sinaia-%C3%AEn-urma-incidentului-feroviar-de-la-azuga.html 


Tipărire