Un alt accident rutier în care a fost rănit un pieton a avut loc marți seară, în jurul orei 17.40, pe DJ 102, în Păulești. Polițiștii au stabilit că un bărbat de 53 de ani, care se afla la volanul unui autoturism pe DJ 102, în localitatea Păulești, și circula din direcția Ploiești către Găgeni, ar fi accidentat o femeie de 72 de ani, care se angajase în traversarea părții carosabile. ”În urma producerii accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, informează IPJ Prahova.
O femeie de 72 de ani a fost rănită în timp ce traversa drumul județean care străbate comuna Păulești
