Un autoturism în care se aflau trei persoane, lovit de tren în Bușteni. Printre victime este și un minor

Un autoturism în care se aflau trei persoane, lovit de tren în Bușteni. Printre victime este și un minor

Un accident feroviar a avut loc, duminică, în jurul orei 12:00, în orașul Bușteni, la o trecere la nivel cu calea ferată din Poiana Țapului. Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia intervin, duminică, la orele prânzului, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea primului ajutor medical în cazul producerii unui accident feroviar in Bușteni. La locul evenimentului s-au deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă, precum și ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Prahova. Din primele informații primite de la fața locului, în eveniment a fost implicat un autoturism la bordul căruia se aflau 3 persoane (un minor), încarcerați, cu diferite traumatisme, însă conștienți. Se acționează pentru extragerea victimelor, informează ISU Prahova.

UPDATE: Victimele - bărbat aproximativ 56 ani, femeie aproximativ 76 ani și copil aproximativ 12 ani, toți cu politraumatisme - au fost extrase și preluate de către echipajele medicale aflate la fața locului. (foto ISU Prahova)


Tipărire