ANAF scoate din nou la licitație conacul din Sinaia al lui Paul de România. Prețul de pornire a scăzut cu un sfert

ANAF scoate din nou la licitație conacul din Sinaia al lui Paul de România. Prețul de pornire a scăzut cu un sfert
ANAF scoate din nou la licitație conacul lui Paul de România, de la Sinaia. Prețul a scăzut cu un sfert din cel inițial, conform Agenției Naționale de Administrare Fiscală. ANAF a anunțat că pe 13 decembrie 2023, la ora 15:00, în București, str. Lucrețiu Pătrășcanu, nr. 10, Corp B, Sector 3, va avea loc a doua licitație pentru vânzarea ansamblului de bunuri imobile constând într-un apartament, situat în localitatea Sinaia, pe str. Theodor Aman, nr. 2, în suprafață totală de 303 mp - suprafață construită (221,51 mp suprafață utilă), compusă din demisol 1 - suprafață construită 42.32 mp, suprafața utilă -25.08 mp; demisol 2: suprafață construită -115.46 mp, suprafață utilă - 81.34 mp;  parter: suprafață construită 6.90 mp indiviz din 13.21 mp, suprafață utilă 5.33 mp indiviz din 10.21 mp; mansarda: suprafață construită 138.18 mp, suprafața utilă 109.76 mp; terasă - 4.90 mp și balcon 4.07 mp și terenul aferent sub construcție și sub balcoane. În prețul de pornire al licitației (diminuat cu 25% față de prima), de 905.430 de lei exclusiv TVA intră și terenul intravilan în suprafață de 339 mp, care are acces la strada asfaltată și dispune de toate utilitățile. Bunurile scoase la licitație de ANAF au fost puse sub sechestru în cadrul unui dosar penal în care a fost condamnat prințul Paul de România, iar acum se încearcă vânzarea de către Agenție a imobilelor din Sinaia. 
Paul de România a fost condamnat definitiv, în decembrie 2020, la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa.
 

Tipărire