Un bărbat de 67 de ani s-a răsturnat cu ATV-ul, luni după-amiază, pe o stradă din Câmpina. Potrivit IPJ Prahova, accidentul s-a produs pe strada I. H. Rădulescu, iar bărbatul care conducea un ATV, la un moment dat ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă. Acesta este asistat medical la fața locului, iar traficul rutier este restricționat în zonă. Conducătorul autovehiculului nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, fiind ulterior transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. La acest moment, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, informează IPJ Prahova. UPDATE: Din păcate, bărbatul în vârstă de 67 de ani a decedat la spital. (foto cu caracter ilustrativ)