Agenții rutieri de la Poliția orașului Vălenii de Munte, care se aflau sâmbătă dimineață în acțiune pe DN1A, în zona localității Gura Vitioarei, au ajutat o șoferiță în vârstă să-și schimbe o roată de la mașină, după ce a făcut pană. Femeia, profesor universitar, a recunoscut că singură nu ar fi putut să-și rezolve problema survenită la autoturismul pe care îl conducea, din cauza vârstei. ”O acțiune pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere face ca ziua unei persoane să fie mai bună. În cursul acestei dimineți, Ionuț și Bogdan, ambii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Vălenii de Munte, în timp ce acționau cu aparatul radar pe DN1A în localitatea Gura Viitoarei, la un moment dat au observat un autoturism care circula pe direcția Vălenii de Munte către Ploiești având pană la roata dreapta față. Astfel că au efectuat semnal regulamentar de oprire și au constatat faptul că la volan se afla o doamnă în vârstă care le-a spus polițiștilor că are cunoștință de faptul că are pană, doar că din cauza vârstei nu va reuși "niciodată" să schimbe roata. Colegii noștri nu au stat pe gânduri și i-au spus acesteia că nu va fi nevoie pentru că se vor ocupa chiar ei să facă asta. Prin urmare, cei doi polițiști au renunțat pentru câteva momente la echipamentul din dotare și s-au pus pe treabă. În final, roata a fost schimbată, iar doamna profesor universitar și-a continuat drumul către municipiul București”, a transmis IPJ Prahova.
Agenții rutieri de la Poliția Vălenii de Munte au ajutat o șoferiță în vârstă, profesor universitar, să-și schimbe o roată de la mașină, după ce a făcut pană
