O tânără din Ploiești a ajuns la Psihiatrie, după ce ar fi sustras dintr-o locuință haine și încălțăminte. Femeia, în vârstă de 25 de ani, domiciliată în Ploiești, a fost identificată de polițiștii Secției nr.3 de Poliție, care au fost anunțați de către o ploieșteancă despre faptul că o persoană necunoscută a ieșit din curtea locuinței vecinilor săi, având asupra sa mai multe bunuri, deși proprietarii sunt plecați din țară. ”În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că persoana bănuită ar fi pătruns în curtea locuinței și ulterior în locuință, sustrăgând mai multe elemente vestimentare și încălțări, în valoare de aproximativ 1.000 de lei. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit identitatea persoanei bănuite, fiind o tânără în vârstă de 25 de ani, din municipiul Ploiești, ocazie cu care bunurile în cauză au fost recuperate în totalitate, fiind restituite persoanei vătămate. În cauză, femeia a fost condusă la o unitate medicală, Secția psihiatrie, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a informat IPJ Prahova.
O tânără din Ploiești a ajuns la Psihiatrie, după ce ar fi sustras dintr-o locuință haine și încălțăminte
