O nouă ședință pe tema Covid 19 a avut loc vineri, 29 septembrie, la Instituția Prefectului Județul Prahova. ”Astăzi, în cadrul unei ședințe dedicată temei Covid-19, s-a luat o decizie importantă. Se va elabora o adresă specială către toate centrele de testare din rețeaua medicilor de familie, pentru a-i informa cu privire la afluxul crescut de pacienți Covid-19. În această adresă, se va sublinia posibilitatea de a obține teste gratuite de la Direcția de Sănătate Publică Prahova. La momentul actual, CAS Prahova are în derulare 76 de contracte de testare active în cadrul medicinei de familie. Această inițiativă are scopul de a facilita accesul la teste pentru comunitatea locală și de a contribui la gestionarea eficientă a situației Covid-19 în județul nostru”, a informat prefectul de Prahova, Virgiliu Nanu, după întâlnirea care a avut loc la Prefectura Prahova, cu reprezentanți ai instituțiilor și organizațiilor din sistemul sanitar prahovean.
La începutul săptămânii, la Instituția Prefectului Prahova a mai avut o discuție, cu managerii de spitale din județ și cu reprezentanții Direcției de Sănătate Prahova, ai Casei de Asigurări de Sănătate și ai Serviciului de Ambulanță Județean pe tema transportului către spital, primirii, tratării și necesității internării bolnavilor pediatrici cu COVID-19, conform noilor proceduri aplicate în prezent.
