Intervenția a doi polițiști care au folosit și armamentul din dotare pentru a opri în trafic un bărbat care furase un autoturism, încercase să-l calce cu mașina pe proprietar și a mers pe contrasens circa patru kilometri a reușit să evite, cu siguranță, producerea unei tragedii în trafic, pe DN1! "Un bărbat mi-a furat mașina și m-a călcat când am vrut să îl opresc! S-a dus spre Otopeni!" - a fost apelul care i-a alertat pe polițiștii din București și Ilfov. Suspectul care se afla la volanul autoturismului sustras plecase cu viteză spre Ciolpani când a fost reperat de doi polițiști aflați la datorie, Marian și Ionuț (foto jos). Aceștia i-au făcut semn să oprească, însă bărbatul de la volan a întors și a plecat pe contrasens, conducând cu viteză astfel circa patru kilometri, pe DN1. Polițiștii au tras șase focuri de avertisment, dar șoferul nu a oprit până când, în viteza urmăririi, unul dintre polițiști a poziționat mașina de poliție astfel încât colegul său să poată scoate pistolul pe geam și să tragă în cauciucul din spate. Oprirea se poate observa din imaginile alăturate, momentul imobilizării șoferului fiind filmat de un polițist aflat în timpul liber, care a ajutat și la blocarea acestuia în trafic. Acum, bărbatul urmărit se află în custodia poliției.
Video/ Hoțul unui autoturism, oprit cu focuri de armă de polițiști, pe DN1, în timp ce mergea pe contrasens
