Ministerul Apărării a impus restricții suplimentare de zbor în apropierea graniței cu Ucraina, în nordul Dobrogei

Ministerul Apărării a impus restricții suplimentare de zbor în apropierea graniței cu Ucraina, în nordul Dobrogei
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că au fost impuse restricții suplimentare de zbor în apropierea graniței cu Ucraina. Astfel, conform informării oficiale, începând de miercuri, 13 septembrie, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii împreună cu Ministerul Apărării Naţionale, în calitate de responsabili privind managementul spațiului aerian național, au impus restricții suplimentare de zbor în spațiul aerian limitrof graniței cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, între Sulina și Galați, pe o adâncime de 20-30 km în interiorul spațiului aerian național, până la înălțimea de 4.000 m.
Conform acestei decizii, în aceste zone restricționate nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepția aeronavelor de stat (inclusiv SMURD și aeronavele aflate în situații de urgență). Trebuie menționat că restricții de zbor în spațiul aerian limitrof întregii granițe cu Ucraina au fost impuse încă din luna mai 2022, după declanșarea războiului de agresiune de către Federația Rusă împotriva Ucrainei, pe o adâncime de 8 km în interiorul spațiului aerian național, până la înălțimea de 1.000 m, dar, ”pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost necesare măsuri pentru extinderea restricțiilor pentru a asigura o mai eficientă capacitate de monitorizare şi control al utilizării spațiului aerian. Menționăm că zborul aeronavelor civile în zona de control de aerodrom a aeroportului Tulcea nu sunt afectate”, a anunțat MApN. (sursa foto: MApN)

Tipărire