Doi minori domiciliați în comunele prahovene Izvoarele și Șirna sunt cercetați penal pentru furt calificat de polițiștii prahoveni. Luni, 4 septembrie, polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Cocorăștii Colț i-au identificat pe cei doi ca fiind autorii unui furt dintr-o locuință din comuna Șirna. Potrivit IPJ Prahova, pe 29 august, în jurul orei 12.30, polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din comuna Șirna că i-ar fi fost furate din casă mai multe bunuri, ceasuri și bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 2.500 de lei. ”În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei, ca fiind doi minori cu vârstele de 15 și 16 ani, din comunele Izvoarele și Șirna. Prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a informat Poliția Prahova.
Doi minori, cercetați de polițiștii prahoveni pentru furt calificat, după ce au sustras mai multe bunuri dintr-o locuință din comuna Șirna
