Hoții care au furat trei roți ale unui autoturism, în parcarea unui centru comercial de la marginea Ploieștiului, au fost prinși

Hoții care au furat trei roți ale unui autoturism, în parcarea unui centru comercial de la marginea Ploieștiului, au fost prinși

Duminică seară, pe un grup de Facebook dedicat șoferilor prahoveni, au apărut imagini cu un autoturism căruia îi fuseseră sustrase roțile, în parcarea unui centru comercial de la marginea Ploieștiului! Polițiștii au intrat pe fir și au reușit să-i prindă pe cei bănuiți de furt. ”La data de 3 septembrie a.c., în jurul orei 22.00 polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Blejoi au fost sesizați cu privire la faptul că unui autoturism, ce se afla parcat în incinta unui centru comercial din comuna Blejoi, i-ar fi fost sustrase trei roți. În urma investigațiilor și a cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat persoanele bănuite de săvârșirea faptei, ca fiind trei bărbați cu vârstele de 20, 29 și respectiv 31 de ani, din comuna Lipănești. Astfel, în urma depistării acestora, cei trei au fost conduși la sediul unității de poliție pentru audieri. Prejudiciul cauzat a fost recuperat și urmează să fie predat persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, față de cei doi bărbați cu vârstele de 29 și 31 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați unității de parchet competente pentru luarea unei alte măsuri preventive. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.


Tipărire