Elevii din Azuga vor merge care-ncotro, la început de an școlar! Unii vor învăța la Primărie, alții - la Ocolul Silvic, iar cei mai mari la... Bușteni!

Elevii din Azuga vor merge care-ncotro, la început de an școlar! Unii vor învăța la Primărie, alții - la Ocolul Silvic, iar cei mai mari la... Bușteni!
Pentru că lucrările la unitățile de învățământ din orașul Azuga nu au fost finalizate, elevii din localitate vor avea un început de an școlar cu totul altfel! Astfel, conform unor decizii luate în Consiliul de Administrație al Liceului Teoretic Azuga, pe 11 septembrie, elevii - de la clasele pregătitoare și primare și până la cei de liceu - vor începe cursurile în cu totul alte clădiri, respectiv la Ocolul Silvic, la Primăria Azuga, dar și în Bușteni! Astfel, pentru a fi evitată varianta de cursuri în sistem online, elevii din Azuga vor merge care-ncotro, după cum s-a hotărât în CA-ul Liceului Teoretic Azuga.
Soluțiile găsite de Primărie împreună cu conducerea școlii, dezbătute astăzi (n.n. - pe 1 septembrie) în Consiliul de Administrație al Liceului și care au fost aprobate, sunt cele care permit evitarea variantei online, obiectivul principal de lucru. Clasele pregătitoare și clasele primare vor avea la dispoziție 7 spații organizate în Azuga, distribuite astfel - trei clase la Primărie, o clasă la Ocolul Silvic și alte trei clase în spații destinate organizării taberelor pentru copii, puse la dispoziție prin implicarea domnilor profesori Șuică și Pușcașu. Gimnaziul și Liceul vor avea la dispoziție 10 săli de clasă, cu acordul conducerii Colegiului Ion Kalinderu și cu sprijinul primarului orașului Bușteni. Transportul, cu trei autocare de câte 55 de locuri, dedicate numai copiilor și profesorilor, este asigurat de către Primăria Azuga. Orarul de transport va fi adaptat orarului claselor. Situația aceasta va dura, conform graficului de lucru al constructorului, până în octombrie, când școala va putea reprimi clasele primare dimineața, gimnaziale și de liceu după-amiaza, cu excepția a trei clase care vor continua să fie găzduite la Primăria Azuga – în biroul Primarului, în sala de Consiliu și în sala Registraturii. Cu această ocazie, primarul George Barbu împreună cu conducerea Liceului lansează o invitație tuturor părinților pentru ziua de 5 septembrie a.c., de la ora 18:00, la Sala de Sport, pentru o discuție aplicată referitoare la deciziile aprobate în Consiliul de Administrație”, se arată într-o informare publicată de Primăria Azuga, pe pagina oficială de Facebook.

Tipărire