Gara Bușteni, poarta de intrare pe cale feroviară către una dintre cele mai căutate stațiuni montane de pe Valea Prahovei, poate fi numită fără urmă de exagerare o rușine pentru turismul din zonă. Până la finalizarea licitației și începerea lucrărilor pentru modernizarea stației de cale ferată Bușteni, procedură de achiziție aflată în curs, clădirea rămâne o pată pentru orașul de pe Valea Prahovei.
De o dimensiune mult mai redusă decât Gara Sinaia, stația din Bușteni este, pe cât de mică, pe atât de degradată și murdară! Așa-zisa ”sală de așteptare” unde sunt doar câteva locuri destinate călătorilor, multe dintre acestea cu scaune rupte sau instabile, are o ditamai gaura în pardoseală exact pe traseul celor care doresc să treacă spre peronul liniei 1. Pe primul peron, acolo unde mulți turiști – români și străini – preferă să aștepte trenul, în lipsa unei săli mai încăpătoare, multe dintre scaunele din plastic au dispărut cu desăvârșire, ”pe loc” rămânând doar suporturile din metal. Și pe celelalte peroane situația este similară, iar dacă, Doamne ferește!, te trec oarece nevoi fiziologice atât timp cât aștepți trenul, singura variantă este toaleta aflată în afara stației, lângă peronul de la linia 1. Tunelul pietonal care face legătura între liniile de cale ferată și Gara Bușteni este, la rândul său, cuprins de murdărie și mulți călători preferă să folosească pasajele de la capetele de linie.
Imaginile sunt grăitoare și arată cât de multă nevoie are stația CF Bușteni de reabilitare și de modernizare.
În prezent, CFR are în derulare o licitație pentru modernizarea unor stații de cale ferată, printre care se găsește și cea din Bușteni. Conform celor de la CFR Infrastructură, două asocieri de firme din România au depus oferte la procedura de licitație deschisă pentru achiziția serviciilor de proiectare și execuție lucrări de modernizare a stațiilor Videle, Ploiești Vest și Bușteni, investiție în valoare totală estimată de 38,87 MILIOANE lei, cu finanțare prevăzută în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT) 2021 -2027. Durata fiecărui contract va fi de 24 de luni (6 luni pentru proiectare și 18 luni pentru execuția lucrărilor), iar modernizarea vizează reabilitarea clădirilor de călători, reamenajarea piațetei stațiilor și a zonelor adiacente, modernizarea grupurilor sanitare, modernizarea peroanelor și a copertinelor, prelungirea/supraînălțarea peroanelor, reabilitarea tunelului pietonal (stația Bușteni), montare garduri de protecție, modernizarea instalațiilor de telecomunicații, siguranța circulație. Valoarea estimată a modernizării stației Bușteni este de 10,78 milioane de lei fără TVA. Până atunci, vorba unui călător: ”Asta e, alta n-avem!”.