Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești a anunțat, joi dimineață, că excepționala pianistă Ioana Maria Lupașcu a încetat din viață. ”Cu sufletele îndurerate anunțăm trecerea în neființă a colegei noastre, Ioana-Maria Lupașcu. Deși oamenii buni nu câștigă întotdeauna, o vom ține minte pe Ioana ca o adevărată luptătoare, atingând cu dragoste persoanele din jurul ei și clapele pianului chiar și în cele mai dificile momente ale vieții. Suntem recunoscători că ne-am putut afla în preajma unui spirit atât de frumos și a unei artiste desăvârșite, deși această călătorie a fost întreruptă prematur. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 2 septembrie 2023, în București. Gândurile noastre sunt alături de familie, prieteni și toți cei ce au cunoscut acest suflet pur, și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în aceste momente dureroase. Sincere condoleanțe!”, este mesajul transmis de reprezentanții Filarmonicii Paul Constantinescu.
Pe 22 august, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești făcea un apel la donare de sânge pentru celebra pianistă, care avea nevoie de sânge, fiind internată la Institutul Oncologic București, în secția de Oncologie medicală nr. 2. În 19 septembrie, Ioana Maria Lupașcu ar fi împlinit 46 de ani.
Devenită una dintre cele mai cunoscute pianiste din țară, Ioana Maria Lupascu s-a născut pe 19 septembrie 1977, la Brăila, începând să studieze pianul la frageda vârstă de patru ani. În anul 2000, după absolvirea Conservatorului din București, a fost admisă la Conservatorul din Lausanne, în Elveția, ulterior la academia italiană Academia Europea di Musica.
În anul 2005 a revenit în țară, unde a susținut concerte cu orchestrele filarmonice din Bucureşti (Orchestra Naţională Radio, Bucharest Symphonic Pops, Orchestra medicilor), Ploieşti, Arad, Cluj, Iaşi, Timişoara, Bacău, Botoşani, Sibiu, Tg. Mureş, Constanţa, Târgovişte, Galaţi, Craiova, Satu Mare etc. A cântat sub bagheta unor renumiţi dirijori, precum JF Antonioli (Elveţia), Ramiro Arista, Mihail Agafiţa, Ovidiu Bălan, Valentin Doni, Mika Eichenholz (Suedia), I.Ionescu-Galaţi, Ladislau-Petru Horvath (Italia), Marius Hristescu, Koichi Inoue (Japonia), Walter Hilgers (Germania), Sabin Pautza, I.I.Prunner, Gottfried Rabl (Austria), Petre Sbârcea, Tiberiu Soare, Winston Dan Vogel (USA), Theo Wolters ( Olanda) ş.a. A concertat în săli importante precum Sala Puccini (Conservatorio ''G.Verdi'' Milano), Teatro San Babila, Ateneul Român, Sala Radio, Sala Thalia, Opera Braşov etc.
Din 2007, pianista Ioana Maria Lupaşcu era solistă concertistă a Filarmonicii ''Paul Constantinescu'' din Ploieşti, iar în anul 2011, a început o colaborare cu actriţa Daniela Nane într-o serie de spectacole de muzică şi poezie.
Credit foto: Mihail Oprescu - Facebook/Ioana Maria Lupașcu