Dacă ai fost testat cu aparatul drugtest de către polițiștii de la Rutieră, iar rezultatul a fost pozitiv privind prezența unor substanțe din categoria celor psihoactive, rămâi fără permis de conducere și urmează analiza probei de sânge. Însă, conform noilor reglementări, dacă în urma analizei de sânge se stabilește absența din organism a substanțelor psihoactive, persoanei testate i se restituie permisul de conducere reținut.
O modificare importantă prevăzută de OG nr. 23/2023 este introducerea posibilității restituirii permisului de conducere – reținut ca urmare a constatării preliminare, în salivă, a prezenței unor substanțe din categoria celor psihoactive, în baza rezultatului analizei mostrelor biologice (probe de sânge) realizate în instituțiile medico-legale autorizate prin care s-a stabilit absența din organism a substanțelor psihoactive. Până acum restituirea se putea face doar în baza soluției de clasare dispuse în faza urmăririi penale. (sursa foto: Poliția Română)